– Nu, pentru că ar împiedeca un proprietar (statul român) să-și exercite dreptul lui de proprietar. Este, dacă vreți, o versiune modernă a „cuiului lui Pepelea”: pământul și casa de deasupra aparțin săteanului din Săcălaz, dar „Pepelea” are voie să-și acceseze „cuiul” lui, recte resursele din subsol.
În opinia dumneavoastră, localităţile din România ar trebui să aibă drept de veto în cazul în care există posibilitatea ca o industrie precum cea petrolieră să devină predominantă?
– Teoretic, da, dar numai după ce se modifică Constituţia în acest sens. Practic, ar trebui o legiferare actuală a “cuiului lui Pepelea”, cu clauze precise, cu drepturi şi obligaţii din partea ambilor proprietari (săteanul şi statul). Mă gândesc însă că România nu poate să modifice Constituţia în acest sens fără o discuţie la nivelul Uniunii Europene, unde lucrurile se vor complica.
La finele anului trecut, prof. dr. Vlad Codrea, cadru didactic la Departamentul de Geologie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, afirma, la o dezbatere organizată la Timişoara de ONG-urile de mediu, că judeţul Timiş „nu este un El Dorado al gazelor de şist” şi că, în opinia lui, zona are un „potenţial slab” economic în ceea ce priveşte exploatarea acestor resurse. Cât de mult din aceste afirmaţii reprezintă mit şi cât e adevăr?
– S-ar putea ca Prof. Codrea să aibă dreptate. Ultima dată când am lucrat în zona respectivă a fost în 1983, când un student de la Iaşi, căruia i-am condus lucrarea de licenţă, a identificat, la sud de Timişoara, prezenţa unor acumulări de gaze convenţionale pe baza datelor de prospecţiuni seimice şi de carotaj geofizic. Nici cercetătorii actuali cu care am discutat recent în România nu s-au arătat optimişti în ceea ce priveşte prezenţa unor acumulări economice de gaze de şist în zona Timişoarei.
Sunteţi un susţinător al extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Dacă da, de ce, în contextul în care există numeroase informaţii publice legate de riscurile de mediu ale acestei tehnologii?
– Nici o activitate umană nu este risk-free. Există “numeroase informaţii publice” că transportul pe şosele, căile ferate sau cu avioane produce numeroase accidente (unele, dezastroase). Sunteţi pentru interzicerea acestor tipuri de transporturi şi înlocuirea lor cu carul cu boi sau bicicleta? Glumesc…
Vorbind serios, tehnologia fracturării hidraulice are o carte de vizită impresionantă: 65 de ani ca vârstă, peste 2.000.000 de proceduri în multe ţări ale lumii şi extrem de puţine şi nesemnificative cazuri de impact ecologic.
Vă mai dau un argument: m-am mutat din New York în Pennsylvania în 2008, anul în care, în noul meu stat, a început fracturarea hidraulică de mare volum a argilei Marcellus. În şapte ani s-au forat şi fracturat în Pennsylvania peste 8.500 (!!!) de sonde şi încă nu am văzut/auzit să se fi întâmplat ceva ca la Pungeşti. Oare locuitorii din Pennsylvania nu sunt conştienţi şi ei de „numeroasele informaţii publice legate de riscurile de mediu ale acestei tehnologii”? Nu prea-mi vine să cred, mai ales că eu sunt unul din acei locuitori.
Care ar fi principalele avantaje pentru România în cazul extragerii gazelor de şist şi care ar fi principalele dezavantaje?
– Avantaje principale: o sursă naţională de energie, pentru care nu mai trebuie plătite transportul, taxele vamale şi şantajele politice ale Rusiei. Locuri de muncă pe diverse paliere (foraj, extracţie, pompari, transport, distribuţie etc.). Venituri la bugetul national (redevenţe, impozite, permise etc.) şi la bugetele locale. Un viitor energetic balansat şi fără temerile că cineva ar putea închide la iarna viitoare robinetul de gaz dacă nu facem “frumos” în faţa lui.
Dezavantaje principale: corupţia la nivel naţional şi local.
În contextul geopolitic actual, în care Rusia se împotriveşte exploatării gazelor de şist pentru a-şi proteja industria energetică, iar SUA încearcă să impună, la nivel global, industria fracturării hidraulice, pentru ca statele să exploateze gazele de şist prin metoda care a dus la un boom energetic, ne puteţi spune care sunt implicatiile social-politice ale exploatării gazelor de şist în România? Poate deveni România o zonă strategică de influentă în spațiul energetic răsăritean?
– SUA nu „încearcă să impună, la nivel global, industria fracturării hidraulice”. Această „industrie” este singura capabilă să extragă hidrocarburi (țiței și gaze) din rezervoare neconvenționale (acelea pe care toata lumea le-a exploatat din 1859 încoace). Iar dacă o țară (de exemplu, Canada, China, Australia, Germania, Anglia ș.a.) vrea să-și exploateze resursele neconvenționale proprii, atunci țara invită companiile americane de specialitate să aducă tehnologia și echipamentul necesare, împreună cu resursele financiare aferente.
Implicațiile social-politice ale exploatării gazelor de șist în România sunt mai dificil de estimat acum când, după cum știți, compania Chevron a decis să se retragă din țară. Dacă se va ajunge la exploatare, vor fi necesare studii detaliate care, pe lângă implicațiile social-politice ale exploatării gazelor de șist, să cuprindă și implicații economice, ecologice, geostrategice, tehnologice etc.
Cititorii ziarului dvs. vor găsi multe detalii despre toate aceste implicații în câteva capitole din cartea mea, „Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate” publicată anul trecut de Editura Integral. Evident, detaliile se referă la SUA,țara care a inventat și aplicat noile tehnologii de exploatare a hidrocarburilor neconvenționale (recomand capitolele „Gazele de șist – O revoluție tehnologică și energetică în plină desfășurare”, și „Fracturarea hidraulică: Încotro?”)
România a jucat, în prima jumătate a secolului al XX-lea, un rol important în spațiul energetic european datorită exploatărilor de țiței și gaze de pe Valea Prahovei și, respectiv, din Transilvania. Despre rolul viitor al României ca jucător de influență în sectorul energetic est-european, ne vom putea pronunța doar atunci când studiile de specialitate vor confirma, fără dubii, mărimea rezervelor exploatabile economic de gaze deșist.
Exploatarea gazelor de şist, bineînţeles în cazul în care acestea există, ne va asigura independenţa faţă de gazul rusesc?
– Teoretic, da. Statul român are dreptul să ceară producătorilor de gaze de șist să vândă, la prețul pieții, o cantitate de combustibil care să elimine dependența față de importurile din Rusia.
NOTĂ: Profesorul Constantin Crânganu a lucrat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi University of Oklahoma, School of Geology and Geophysics şi este un recunoscut expert în geologia şi geofizica sistemelor petrolifere, cercetător al Institutului de Geoştiinţe pentru Exploatare şi Dezvoltare din cadrul Universităţii Oklahoma. Recent, el a lansat în România cartea „Gazele de şist şi fracturarea hidraulică – între mit şi realitate”, prima carte dedicată acestui subiect sensibil. El inserează în această carte şi parte a discuţiilor pe care le-a purtat pe platforma contributors.ro, chiar dacă opiniile exprimate de internauţi sunt diferite de ale sale.
