Prof. Constantin Crânganu
“The greatest enemy of knowledge is not ignorance,it is the illusion of knowledge.”
Domnule director general,
Prezenta scrisoare deschisă se referă la un așa-zis “Prim studiu al Institutului Geologic al Romaniei cu privire la fracturarea hidraulică la gazele de sist” publicat aici (http://stopfracturare.ro/primul-studiu-al-institutului-geologic-roman-cu-privire-la-fracturarea-hidraulica-la-gazele-de-sist/). Studiul este intitulat „Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică – O metodă cu posibile efecte catastrofale pe termen mediu și lung”, având ca autori pe dr. Mircea Ţicleanu, Radu Nicolescu și dr. Adriana Ion, toți trei fiind angajații Institutului pe care îl conduceți. Pe site-ul oficial al Institutului Geologic al României acest studiu nu apare ca fiind aprobat spre publicare de către Consiliul Științific al IGR (singurul organism abilitat să dea girul Institutului unui studiu oficial). Cu toate acestea, o parte din mass-media românească l-au prezentat ca și cum studiul pomenit ar constitui punctul de vedere oficial al IGR în legătură cu fracturarea hidraulică pentru explorarea și exploatarea gazelor de șist. Nici după o lună de la prezentarea lui publică (19 iunie 2014), IGR nu a precizat dacă acceptă sau respinge studiul amintit. Deoarece chestiunea explorării/exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică a sensibilizat mult opinia publică din România, ajungându-se chiar la forme violente de manifestare, consider că este necesar ca dvs., în calitate de reprezentat oficial al unei instituții publice de profil din România, să interveniți imediat și să precizați clar, cu argumente științifice, care este poziția Institutului Geologic al României vizavi de chestiunea menționată.
Sunt profesor de geofizică și geologia petrolului la Colegiul Brooklyn din cadrul City University of New York (din 2001). Am fost primul român Fulbright Visiting Scientist și cercetător la University of Oklahoma (1993 -2001), precum și asistent/lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1981-1993). Am publicat un număr de cărți și articole peer-reviewed în reviste de profil internaționale, am fost nominalizat pentru ENI Award 2012 și, important pentru scrisoarea de față, am inițiat primul consorțiu româno-american „Shale Gas Consortium” în anul 2010, cu participarea colegilor universitari din Iași și Cluj–Napoca. (Detalii puteți găsi aici:http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/). Începând din luna aprilie a.c. am publicat pe platforma Contributors.ro douăsprezece articole în care, pentru prima dată în mass-media românească, am discutat cu argumente științifice diverse aspecte ale tehnologiei de fracturare hidraulică (Lista articolelor este aici:http://www.contributors.ro/author/constantin-cranganu/ ). Alte articole despre fracturarea hidraulică le găsiți pe pagina mea de web. În fine, luna trecută am predat Editurii Integral din București manuscrisul „Fracturarea hidraulică și gazele de șist – Între mit și realitate”, prima carte românească despre aceste două subiecte.
Am făcut această prezentare (incompletă) a muncii mele de cercetător pentru a vă arăta că știu multe lucruri legate de fracturare hidraulică și gazele de șist: cele mai multe provin din activitatea mea de teren și laborator, desfășurate în ultimii 21 de ani în Oklahoma, New York și Pennsylvania, iar restul, dintr-o studiere temeinică și aplicată a celor mai noi și pertinente contribuții științifice din literatura peer-reviewed.
Din păcate, nu se pot spune aceleași lucruri despre cei trei autori (Țicleanu-Nicolescu-Ioan, ȚNI pe scurt). De exemplu, pentru scrierea cărții mele am studiat circa 300 de cărți și articole despre fracturarea hidraulică și gazele de șist. Nici unul din cei trei autori nu figurează cu vreo publicație de specialitate în lista consultată de mine. La observația unui comentator, legată de lipsa unui portofoliu științific, autorul principal (dr. Țicleanu) postează o listă de lucrări, marea majoritate fiind rezumate de la varii conferințe unde procesul de peer-review nu este cel mai riguros. Dar nici aceste rezumate nu au nici o legătură cu subiectul studiului elaborat de ȚNI. Și atunci, precum eroul lui Marin Preda, întreb și eu ”Pe ce te bazezi?”
Pentru că am adus în discuție inexistența unor publicații de specialitate ale celor trei co-autori, aș vrea să remarc un alt fapt, care, în opinia mea, spune mult despre calitatea „științifică” a studiului amintit mai sus. Autorii au listat 7 referințe bibliografice, dar în text sunt folosite numai 2, plus o referință la un text nepublicat. Pe de altă parte, în text apare o referință (Ingraffea, 2012) care nu mai este listată la sfârșitul studiului. În condițiile în care astăzi accesul la o bibliografie reprezentativă este larg accesibilă datorită internetului, asemenea erori bibliografice (folosirea a numai două referințe pentru a scrie un studiu „științific” și inserarea unor referințe de umplutură) aruncă o serioasă umbră de îndoială asupra profesionalismului autorilor. Pentru a nu se discredita total, ei trebuie să-și retragă imediat producția de pe piața publicistică și să o revadă din temelii.
În legătură cu una din cele două referințe din articol, aș vrea să subliniez prezența altor probleme care diminuează valoarea studiului ȚNI:
Referința la Osborn et al. 2011 începe cu un semi-adevăr:
Este deja cunoscut că în apropierea sondelor de exploatare a gazelor de șist în unele zone din Statele Unite (ex. North Dakota) cantitățile de metan conținute de acvifere sunt uneori foarte mari în raport cu limitele admisibile
În North Dakota (și Montana) argila Bakken se exploatează în principal pentru țiței de șist (shale oil, nu shale gas).
Apoi, co-autorii ar fi trebuit să-și informeze onest cititorii că studiul lui Osborn et al. 2011 a fost serios criticat pentru inexactitățile conținute: lipsa unor măsurători de referință (baseline) efectuate înainte de începerea fracturării hidraulice, alegerea preferențială (cherry picking) a numai 68 de probe din miile de sonde săpate și fracturate în Pennsylvania, neexplicarea faptului că metanul termogenic a fost găsit în concentrații mai ridicate în sonde unde NU s-a executat fracturarea hidraulică etc., etc. În aceeași revistă (PNAS) unde s-a publicat studiul original se găsesc și două critici detaliate. Un cercetător onest ar trebui să prezinte nu numai ceea ce-i convine lui pentru o demonstrație părtinitoare, ci și părerile contrare exprimate de colegi – acesta este modul de avansare a științei.
Faptul că studiul ȚNI se bazează numai pe 2 referințe publicate are un efect aparent pervers: autorii pretind că lucrarea lor are, de fapt, „un grad ridicat de originalitate”. Spre dezamăgirea autorilor, aș vrea să spun că tot ce conține lucrarea lor (cu o singură excepție, pe care o voi discuta mai târziu) este déjà vu, o regurgitare a unor informații omni-prezente pe site-urile anti-fracking.
Ceea ce este greu de acceptat pentru mine este faptul că autorii, (doi dintre ei cu doctorate), se mulțumesc să arunce la grămadă niște afirmații grave, unele apocaliptice, fără nici o acoperire bibliografică. În astfel de cazuri, studenților mei le dau o singură replică: aveți credibilitate zero.
Dacă trecem peste precaritatea inacceptabilă a bibliografiei de specialitate, ajungem la miezul studiului: posibila contaminare a apelor subterane care s-ar putea propaga pe verticală de-a lungul unor falii (dislocații) și ar putea apoi să contamineze pânza freatică. (Nu vi se pare că scenariul acesta seamănă cu povestea drobului de sare din „Prostia omenească” de Ion Creangă?)
Cu toată modestia, invit pe autorii ȚNI să citească articolul meu Circulația apei subterane. Implicații asupra fracturării hidraulice. Acolo am explicat clar, pe baza cercetărilor mele efectuate la University of Oklahoma, că viteza de deplasare peorizontală a apei subterane (cu sau fără contaminanți) este de circa 1 cm/an sau 1 m/100 ani. Dacă acceptăm (fără nici o justificare) că viteza apei subterane pe verticalăar fi aceeași, rezultă că migrația unui fluid de la 3.000 m adâncime (locul fracturării) până la 100 m adâncime (unde este localizată pânza freatică) ar necesita (3.000 – 100) x 1 m/100 ani = 290.000 ani!!!.
În plus, autorii ar trebui să explice cum este învinsă forța gravității pentru a împinge un fluid pe verticală pe mii de metri distanță, ce rol joacă diversele strate de etanșare (au auzit autorii de etanșarea capilară produsă de mișcarea moleculelor de gaz?), care este rolul faliilor etanșe (nu numai al celor care transmit fluide) etc., etc.
În articolul meu, amintit mai sus, am introdus și o imagine a sistemului de tubaj concentric cu 5 tuburi de oțel cimentate între ele și unele cimentate din rocă până la suprafață, care a sigură protecția acviferelor străbătute de sonda fracturată hidraulic. Cititorii ar trebui informați onest că, în cazul instalării și cimentării corecte a coloanei de foraj, riscurile de contaminare a apei de băut sunt cuprinse între 2×10-5 (un foraj din 200.000) și 2×10-8 (un foraj din 200.000.000).
Am găsit apoi alte afirmații fără nici o acoperire factuală sau bibliografică.
În plus apa reciclată conține… posibili ioni radioactivi proveniți din rocile fracturate.
Dacă autorii ar fi citit articolul meu Cât de radioactivă este fracturarea hidraulică? ar fi putut înțelege că acest lucru se poate întâmpla numai acolo unde ionii radioactivi sunt o prezență naturală în subsol. În SUA se exploatează peste o duzină de argile gazeifere și petrolifere, dar numai una, argila Marcellus, produce ioni radioactivi pentru că are o concentrație naturală mai mare decât normele admise. Am povestit în altă parte că mi-am cumpărat actuala casă în 2008 în Pennsylvania și casa, așezată pe argila Marcellus, are un fond natural radioactiv de 8,4 pCi/litru (norma admisă este de 4 pCi/litru). Noi nu știm încă dacă argilele românești de la Pungești sau alte localități, au o compoziție mineralogică similară cu cea a argilei Marcellus. Atunci, de ce să producem scenarii apocaliptice?
Microseismele asociate activității de fracturare hidraulică sau celei de injectare în subsol a apelor reziduale… pot duce la modificarea echilibrului dinamic al depozitelor aflate între roca mamă exploatată şi suprafața terenului.
Posibilul rol major al cutremurelor foarte puternice în accelerarea procesului de migrare a apelor contaminate
Subiectul acesta l-am discutat pe larg în articolul Fracturarea hidraulică şi seismicitatea indusă și invit pe autorii studiului ȚNI să-l parcurgă cu atenție. Faptul că România este situată într-o arie seismică relativ activă creează fundalul emoțional al înspăimântării oamenilor ne-educați cu predicții înfricoșătoare. Cititorii ar trebui informați cu onestitate că în literatura cea mai recentă au fost inventariate numai 198 seisme induse de diverse activități antropice (când, anual, planeta noastră experimentează câteva milioane de cutremure, mai mari sau mai mici). Dintre acestea, numai 3 evenimente au fost atribuite până în prezent activităților de fracturare hidraulică și cea mai mare magnitudine înregistrată a fost de 3,8 (în Canada). Încă o dată, o informare onestă a cititorilor ar dezumfla imediat gogorița „cutremurelor foarte puternice” și ar calma opinia publică.
Ajung, în fine, la singura parte „originală” a studiului ȚNI, parte care m-a surprins pentru că nu este publicată: PERSPECTIVA “HEREDEA” ASUPRA NATURII EXPLOATĂRILOR DE GAZE DE ŞIST. Ce este această „perspectivă”, ne spun autorii studiului ȚNI:
Analizând toate datele de care a dispus până la un moment dat asupra exploatării gazelor de șist un geofizician român, Nicolae Heredea, ajunge la concluzia că este vorba în acest caz, de fapt, de o acțiune premeditată de provocare a unor reacții geochimice antropice astfel încît gazul principal rezultat (metanul) este în realitate de natură abiotică. Deci așa numitele «gaze de șist» nu sunt de fapt gaze naturale combustibile.(s.m.)
Mă frec la ochi, mai citesc o dată, și nu-mi vine să cred ce citesc: gazele de șist devin „așa-numitele” și, pe deasupra, nici nu mai sunt gaze naturale combustibile. Dar ce sunt oare?! Dar cu fracturarea hidraulică cum mai rămâne? Conform „perspectivei” (poate ar trebui să fie o ipoteză) Heredea,
Termenul de “fracturare hidraulică” maschează o realitate cu totul diferită în raport cu tipul de exploatare care ne este în mod concret prezentat, fiind vorba de fapt despre adevărate “fabrici de gaze”, foarte rentabile din variate motive, respectiv despre “reactoare chimice” care, în număr mare, pot alcătui un adevărat “combinat chimic” uriaș, liber, neîngrădit, nesecurizat, cu procese de producție libere, nesecurizate, necontrolate. După o astfel de “exploatare” în subsol nu mai rămâne nimic natural.
Despre această parte „originală” a studiului ȚIN, bazat pe o lucrare nepublicată, nu am decât un comentariu: Dacă ar exista o competiție gen „Cascadorii râsului în geologie”, „prevederea Heredea” ar lua premiul cel mare fără concurență.
Domnule director general, poate vă întrebați ce motive am să vă adresez această scrisoare deschisă. În fond, deși sunt un geolog și geofizician român, trăiesc și muncesc de peste 2o de ani în Statele Unite. Dacă aș vrea să fiu sentimental, v-aș răspunde că m-am născut și am crescut în Bârlad, că rudele mele apropiate și prietenii mei încă trăiesc în Bârlad și în împrejurimi și tot ce se întâmplă pe acele meleaguri mă privește și pe mine.
Dar motivul principal pentru care m-am decis să vă scriu este că studiul ȚNI reprezintă un simulacru științific sau o „iluzie a cunoașterii” și, așa cum bine știți, orice iluzie se poate dovedi „catastrofală pe termen mediu și lung”.
În fond, acest studiu nu face altceva decât să aducă o contribuție nefastă la dialogul și schimbul de idei din România pe tema gazelor de șist și a fracturării hidraulice pentru că:
- Discreditează poziția IGR în mediile academice și profesionale, locale si internaționale, mai ales când se va afla că „gazele de șist nu sunt de fapt gaze naturale combustibile”. Nu uitați că de la sublim la ridicol nu-i decât un pas.
- Acreditează unele idei aberante. De exemplu, în urma unei conferințe susținute de dr. Ţicleanu la Bârlad pe 18 iulie a.c., presa locală a titrat evenimentul sub un titlu care „sparie gândul”: „Gazele de șist pun în pericol exporturile de alimente” [sic!]. Punerea în circulație mass-media a unor astfel de idei iresponsabile face un mare deserviciu prestigiului IGR, pe care opinia publică din România îl consideră, pe bună dreptate, o voce științifică autorizată și un etalon al cunoașterii la cel mai înalt nivel. Ori, lansând astfel de idei, ca director științific al IGR, dr. Ţicleanu derutează și dezinformează opinia publică din țară.
- Prin conferințe în care angajează poziția sa și reprezentativitatea IGR, dr. Ţicleanu alimentează tensiunile existente care au condus deja la manifestații/manifestări violente la Bârlad și Pungești.
- Activismul dr. Ţicleanu stimulează activismul altor persoane, unele de bună credință, dar induse în eroare de autoritatea științifică auto-asumată de autor prin deturnarea prestigiului IGR în numele său propriu.
Nu știu dacă trebuie să plâng că trăiesc într-o țară unde s-a inventat și se practică fracturarea hidraulică de 65 de ani, unde anual circa 30.000 de noi sonde sunt fracturate, unde, după un număr de peste un milion de fracturări hidraulice, nu s-a înregistrat NICI UN EVENIMENT major de contaminare a apei subterane sau freatice, unde subsolul încă este „natural”.
Dacă, totuși, trebuie să plâng, o fac pentru imensul deserviciu adus științelor geologice românești prin studiul Ţicleanu-Nicolescu-Ion. Motto-ul pe care l-am plasat la începutul acestei scrisori deschise explică foarte bine de ce trebuie să plâng. Îl transcriu încă o dată, în românește:
„Cel mai mare dușman al cunoașterii nu este ignoranța, ci iluzia cunoașterii”
Cu salutări colegiale,
Prof. Constantin Crânganu
Brooklyn College of the City University of New York
Dept. of Earth and Environmental Sciences
2900 Bedford Avenue, Brooklyn, NY 11210
tel. 718-951-5000 ext. 2878
fax: 718-951-4753
and
Ph.D. Program in Earth and Environmental Sciences
City University of New York, Graduate Center
365 Fifth Avenue, Room 4306
New York, NY 10016
Phone 212 817-8240; Fax 212 817-1513
E-mail: cranganu@brooklyn.cuny.edu
Web site: http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Pennsylvania, 23 iulie 2014