ALINA TOMA VEREHA
Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică este înconjurată, în momentul de faţă de mai multe mituri, cele mai puternice fiind faptul că declanşează cutremure şi poluează apa potabilă, ne-a declarat profesorul Constantin Crânganu. Domnia sa şi-a lansat, ieri, la Bucureşti, cartea “Gazele de şist şi fracturarea hidraulică între mit şi realitate” prin care doreşte să informeze publicul larg asupra tuturor implicaţiilor exploatării gazelor şi petrolului de şist.
Profesor de geofizică şi geologia petrolului la The University of New York, Constantin Crânganu propune spre analiză informaţii, cercetări, probe şi documente verificate care atestă adevărul despre această problemă, care frământă de curând şi societatea românească.
Domnul Crânganu ne-a precizat: “Numai începând din 2011 a ajuns fracturarea hidraulică în mentalul colectiv din cauza unui film de propagandă – Gasland. Mitul principal din jurul exploatării gazelor de şist este al posibilei contaminări a apei potabile cu substanţele chimice din lichidul de fracturare. Apoi este mitul seismicităţii induse”.
Profesorul ne-a explicat că, după ce aproximativ două milioane de fracturări hidraulice efectuate în mai multe ţări într-o perioadă de 65 de ani au produs numai 3 cutremure notabile, trage concluzia că probabilitatea producerii unui seism major datorită fracturării hidraulice este extrem de mică, dar nu poate fi complet exclusă.
La fel de mică este, potrivit domniei sale, şi contaminarea pânzei de apă freatică: “Oamenii sunt speriaţi de formulele complicate ale substanţelor chimice. Ei sunt dezinformaţi şi aici este vina autorităţilor şi companiilor pentru că nu fac campanii serioase de informare. La fracturarea hidraulică, apa este introdusă cu nisip la o presiune mare, ca să spargă roca şi să păstreze fisurile deschise cu ajutorul grăuntelor de nisip. Nu se formează nişte crăpături mari, ci au un sfert de milimetru. Coagulantele, detergentul şi anticorozivele sunt introduse ca să se păstreze deschise aceste crăpături care eliberează gazul captat în rocă”.
Aceste substanţe nu pătrund în pânza de apă freatică întrucât aceasta se află la o adâncime de 200 de metri, iar fracturarea se face la 2,5-3km, mai spune profesorul, care ne-a declarat că forajul presupune instalarea a cinci tuburi de oţel concentrice, cimentate între ele şi la contactul cu roca exterioară.
Constantin Crânganu ne-a menţionat: “Instalaţia trebuie să fie perfect etanşă. Ca în orice activitate umană, pot apărea mici accidente, adică cimentarea nu poate să fie continuă. Dar pânza de apă freatică este la suprafaţă, la 200 de metri adâncime, pe când forajul este mult mai adânc. Specialiştii americani au făcut studii şi statistici care arată că există o şansă la 200 milioane de sonde la nivel mondial ca să existe o contaminare a apei. În istoria fracturării hidraulice nu au existat accidente de contaminare a apei”.
Domnia sa susţine că există fenomene de contaminare a apei cu gaz metan, dar care nu au legătură cu fracturarea hidraulică. Profesorul afirmă că gazul metan este produs la suprafaţă şi pătrunde în pânza de apă freatică: “Este vorba despre gaz biogen. Avem şi noi în România astfel de fenomene în zona Comăneşti – Moineşti din Iaşi, unde apa din fântâni bolboroseşte. Acest gaz vine din zăcămintele superficiale, nu are miros şi culoare şi nici nu este dăunător pentru sănătate decât dacă este în concentraţii teribile. Oamenii ţin capacul deschis la fântână, iar gazul se dispersează în atmosferă”.
Profesorul Crânganu apreciază că fracturarea hidraulică se dovedeşte a fi revoluţie neanticipată, neplanificată, necondusă de nimeni. Domnia sa consideră că fracturarea este rezultatul geniului inventiv al poporului american, al competiţiei şi al forţelor pieţei şi, ne place sau nu, va sta cu noi mult timp.
Despre cutremurele raportate în SUA, Constantin Crânganu spune că nu au legătură cu fracturarea hidraulică, ci cu injectarea substanţelor reziduale industriale, care sunt foarte toxice: “Costă foarte mult să le purifici. Aşa că fiecare stat are programe prin care se injectează aceste substanţe la adâncimi de 5-6 km şi sunt sechestrate permanent în rocă dură. După ce sunt injectate sub presiune, forajul se cimentează de sus până jos”.
Domnul profesor a conchis: “Vocile critice au invocat, creând mituri în jurul lor, contaminarea apei potabile, declanşarea unor cutremure, poluarea aerului cu metan, aducerea la suprafaţă a unor elemente radioactive, unele cu impact negativ asupra sănătăţii animalelor şi oamenilor. Eu am scris cartea ca să ofer şi oamenilor de ştiinţă şi populaţiei posibilitatea să se informeze corect asupra acestui fenomen”.
Constantin Crânganu ne-a mai declarat că a vrut să meargă la Pungeşti şi la Bârlad ca să particpe la dezbaterea publică pe tema fracturării hidraulice şi să explice localnicilor fenomentul: “Am trăit în Bârlad şi am toată familia acolo. Am vrut să trans¬mit oamenilor că exploatarea gazelor de şist nu este periculoasă. Dar primarul din Bârlad mi-a trans¬mis că ar fi bine să amânăm campania de informare după alegeri”.
Profesorul Crânganu a efectuat cercetări fundamentale şi aplicative despre zăcămintele de petrol şi gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic şi căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conţinut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenţionale de hidraţi gazoşi etc.
După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcţie de cercetare: implementarea metodelor de inteligenţă artificială în studiile de petrol şi gaze.
Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 şi a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte (“Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences”) în 2014.
SURSA: BURSA – ZIARUL OAMENILOR DE AFACERI