ŞCOALĂ-FAMILIE. Un parteneriat real în beneficiul copilului

Prof. NICOLETA STANICĂ

Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu” Chitila

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. De cele mai multe ori, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate.

Profund modificat de evoluţiile tehnologice şi sociale, de urbanizare, de multiplicarea obiectelor tehnice, de o schimbare a condiţiei femeii în viaţă şi în cuplu, de mobilitatea crescândă a locurilor de muncă, de constrângerile orare ale adulţilor, mediul înconjurător este determinat să răspundă tot mai dificil nevoilor de spaţiu, de acţiune, de joc ale copiilor.

Evoluţia societăţii româneşti marcată de o tranziţie prelungită către ceva care nu este clar nici măcar politicienilor, bulversarea valorilor într-o societate instabilă, scăderea calităţii vieţii, lipsa unor modele de urmat îi pun pe adulţi în dificultate ca părinţi.

Copilul din ziua de azi simte nevoia de adulţi disponibili pentru a-i respecta ritmul de viaţă, de adulţi care să participe la jocurile sale şi care să-i transmită zilei de mâine un om care nu poate proveni dintr-un sistem de învatământ clasic şi dintr-o familie care nu-şi asumă toate rolurile. Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenţa lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară.

Cooperarea profesor-părinte în beneficiul elevului vine în completarea participării părinţilor la gestiunea şcolii. Ca responsabili legali ai educaţiei copiilor lor ei au responsabilitatea de a influenţa natura acestei educaţii; modelele participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative şi la orientarea adaptării şcolii la schimbările din societate; influenţarea pe plan local asupra rezolvării problemelor şi luării deciziilor. Cu alte cuvinte participarea poate stimula iniţiativele si inovaţiile.

Şcolaritatea este o etapă importantă, dificilă, cu implicaţii profunde în evoluţia copilului. Acest moment îi prinde nepregătiţi pe marea majoritate a părinţilor iar comportamentul   familiei intervine astfel de cele mai multe ori  într-un mod  apăsător, ceea ce poate  să conducă pe o cale greşită dezvoltarea intelectuală şi emoţională a acestuia.

Toţi adulţii care fac parte din viaţa unui copil (părinte, bunic, profesor) ar trebui să înţeleagă că acesta aşteaptă de la ei să-şi amintească  şi să înţeleagă că au fost cândva de vârsta lui.

Pentru ca un copil să aibă succes în şcoală şi mai apoi pe parcursul vieţii, specialiştii, printre care Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională, spun că există şapte elemente cheie:

  1. Încrederea – sentimentul de siguranţă, certitudinea că se poate bizui pe ajutorul celor din jur în demersul său spre cunoaştere şi devenire;
  2. Curiozitatea – dorinţa de a cunoaşte ceva nou;
  3. Intenţia – pornirea interioară, conştientă,însoţită de dorinţa de a înfăptui ceea ce îţi propui;
  4. Controlul de sine – capacitatea de control asupra faptelor proprii;
  5. Raportarea – dorinţa şi capacitatea de a se alătura unui grup, de a participa la activitatea acelui grup încercând să se facă înţeles şi să-i înţeleagă pe ceilalţi;
  6. Comunicarea – capacitatea şi dorinţa de a transmite şi a face cunoscute celorlalţi, propriile idei şi sentimente;
  7. Cooperarea – capacitatea de a lucra împreună cu cineva în scopul realizării unui obiectiv comun.

Dacă un copil dobândeşte pe timpul şcolarităţii aceste calităţi, depinde de părinţii şi educatorii lui care au o mare responsabilitate în formarea unitară a personalităţii lui.

Organizaţia şcolară trebuie să-şi deschidă porţile pentru ca familia să cunoască şi să participe la activităţile ce se desfăşoară în incinta şi în exteriorul şcolii dar organizate de aceasta. Cadrele didactice trebuie să iniţieze activităţi care să ofere familiei oportunităţi de a participa alături de copil, de a cunoaşte copilul în situaţii diverse, de a se bucura alături şi cu copilul de realizările lui, de a lucra împreună părinte-copil la diferite proiecte. Voi trece în revistă câteva dintre activităţile care pot contribui la formarea părinţilor:

  • Lecţia – ca principală formă de organizare a procesului didactic creează variate situaţii de învăţare pentru copil prin: multitudinea obiectivelor pe care le vizează, strategiile didactice utilizate, materialele didactice folosite. Profesorii pot desfăşura lecţii la care să participe părinţii copiilor. Pentru a ne îndeplini acest obiectiv: cât mai mulţi părinţi să asiste la acest tip de activitate, este bine să desfăşurăm proiectul pe parcursul unui an şcolar, într-o zi a săptămânii “În fiecare joi-Ziua porţilor deschise”. Astfel familia se va simţi ca parte a şcolii, va avea posibilitate să vadă copilul în acel context educaţional, să-l vadă cum se comportă, ce atitudine are faţă de activitatea de învăţare, faţă de profesor, ce ceilalţi colegi. Copilul va simţi permanent că părinţii înţeleg efortul lui, că îi are alături nu numai acasă.
  • Vizita – este o deplasare scurtă, de ce mult o zi, şi are ca scop atingerea unor finalităţi educaţionale concrete. Este foarte bine când organizăm astfel de activităţi la care să participe şi părinţii copiilor. Părintele îşi poate observa copilul într-un alt mediu, în afara şcolii, îl poate cunoaşte sub alte aspecte: relaţionare cu ceilalţi colegi, cu adulţii din grup, comportarea în locuri publice. În acelaşi timp este o nouă ocazie în care profesorul îl poate cunoaşte mai bine pe părinte şi invers, pot discuta mai mult într-un mediu informal care-l face pe părinte să se simtă în largul său.
  • Excursia – este o deplasare pe parcursul unei sau mai multor zile care are ca scop recreerea şi refacerea psihofizică a elevilor dar şi a părinţilor acestora, culegerea de informaţii prin observarea directă a evenimentelor, proceselor fenomenelor, realităţii.

Este o oportunitate pentru părinţi de a cunoaşte propriul copil în alte situaţii decât cele de acasă, de a cunoaşte grupul din care face parte copilul, de a se simţi bine alături de propriul copil, de a înţelege mai bine caracteristicile vârstei fiului/fiicei, de a relaţiona cu ceilalţi părinţi din grup şi de a găsi puncte comune, de a relaţiona cu profesorii care însoţesc copiii. Este o ocazie de a cunoaşte viaţa şcolii.

  • Serbările şcolare – reprezintă evenimente de o importanţă deosebită în activitatea elevilor şi în viaţa familiilor acestora-atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv, dând ocazia elevilor de a prezenta, într-o manieră personală şi originală, tot ce au învăţat pe parcursul unui semestru sau an şcolar. Acest tip de activităţi extracurriculare au reprezentat întotdeauna un prilej de manifestare inedită al talentului nativ al copilului. Este o ocazie în care copilul îşi poate pune în valoare inteligenţa dominantă descoperită şi valorificată de cadrul didactic. De multe ori familia este surprinsă de potenţialul propriului copil.

Cântecul, dansul, recitarea de poezii sau interpretarea unor piese de teatru reprezintă câteva dintre formele de manifestare prin care copilul îşi satisface nevoia de afirmare de joc, căpătând încredere în propriul potenţial artistic şi cognitiv. De aceea o sărbătoare şcolară reprezintă un mijloc eficient de educare , de influenţare formativă a elevilor, de sudare a colectivului, de asigurare a unor contexte educaţionale  în care relaţionările se produc în condiţii inedite, de încurajare a talentului, de dezvoltare a aptitudinilor şi de stimulare a elevilor timizi sau mai puţin talentaţi. Este foarte indicat ca pe parcursul serbării să iniţiem momente interactive părinţi-copii :jocuri, scenete, recitare, dansuri populare, cântece pe care părinţii fie le cunosc, fie le învaţă împreună cu copiii. Toate acestea contribuie la sudarea relaţiilor dintre copii şi părinţi, atmosfera să fie mai caldă, de sărbătoare a tuturor vârstelor.

  • Şedinţele cu părinţii – sunt întâlniri tematice organizate de către cadrul didactic. Au durata de două ore, timp în care se lucrează: exerciţii de intercunoaştere, de autocunoaştere, de cunoaştere a copilului, se dezbat diverse probleme de interes general, studii de caz, se generează situaţii în care părinţii trebuie să dea soluţii. Aceste întâlniri sunt de fapt adevărate sesiuni de formare pentru părinţi. Ele oferă ocazii ca grupul de adulţi să se sudeze, să discute unii cu ceilalţi, să-şi împărtăşească din experienţă unii altora, dar mai ales să afle noutăţi legate de psihologia copilului, procesul de învăţare, instituţia şcolară unde învaţă copilul. Sunt ocazii unde se pot proiecta activităţi dorite de părinţi, pentru viitor.
  • Lectoratul cu părinţii, vizita la domiciliul elevului, masa rotundă, discuţiile individuale oferă şi ele ocazii în care părinţii pot afla, pot găsi soluţii potrivite la diferite probleme apărute în relaţia cu copilul. Pot fi consiliaţi de către profesor, iar profesorul poate afla multe aspecte din viaţa copilului şi a familiei sale, care îl pot ajuta să înţeleagă mai bine fiecare situaţie în parte.

Fiecare ocazie trebuie valorificată ca situaţie de învăţare pentru părinte/adult. Ea trebuie gândită, organizată cu atenţie şi competenţă de către cadrul didactic, cu un scop bine definit astfel încât şi rezultatele să fie pe măsura aşteptărilor, în beneficiul copilului şi al şcolii.

Un real PARTENERIAT între ŞCOALĂ şi FAMILIE nu  este cel înscris pe o coală de hârtie semnat de părinte şi director, este relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă, este bucuria şi tristeţea, este succesul şi eşecul, este zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este COPILUL.

COPILUL – o taină pe care întâi trebuie să ne dorim să o descifrăm şi apoi să lucrăm neîntrerupt pentru asta, părinţi şi profesori. Trebuie să-l înţelegem, ca apoi să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăieşte.

One thought on “ŞCOALĂ-FAMILIE. Un parteneriat real în beneficiul copilului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *