Cum să ne educăm copiii inteligent și eficient (ZIARUL METROPOLIS)

 

O carte există doar dacă aceasta exprimă și transmite gânduri, emoţii şi sentimente. E bine să citești despre forme și culori, geografie, rime colorate, dar parcă și mai bine este să le vezi în fața ochilor în versuri jucăușe, ușor de reținut deopotrivă pentru copii și educatori.

Metropolis - BG 29 09 14.

În acest an Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ediţia a XII-a, are loc în perioada 17 – 28 septembrie în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piața Universității.

Rasfoind multitudinea de cărți școlare expuse la standuri am descoperit două colecții ale editurii Integral, “Biblioteca Grădiniței” și “Nota 10”, care reprezintă adevărate scrieri creative pentru preșcolari și elevi din clasa pregătitoare și din ciclul primar. Astfel, copiii sunt ghidați cu ușurință în lumea diverselor lumi. Folosite acasă, la grădiniță sau la școală, cele 10 cărticele de activități ale fiecărei colecții ne propun un format original de învățare în joacă și compun un set complet de resurse educaționale auxiliare programei școlare.

Ne-au atras atenţia, în mod special, “Biblioteca Grădiniței” care cuprinde lucrări special scrise și desenate pentru cerințele de învățare specifice grădiniței. Noțiunile elementare sunt învățate în joacă, pe nesimțite, prin poezii simple, agreabile, în care cuvintele relevante sunt subliniate în text. Iar copiii sunt invitați să își fixeze cunoștințele prin activități de colorare și conturare a desenelor: 1,2,3 pentru prichindei, ABC cu animale, Cel mai mic pieton, Micul explorator, Piccole rime colorate, Micul geograf, Lunile și anotimpurile, Forme și culori, Jocul timpului, Cartea bobocului de grădiniță.

Toate lucrările sunt prezentate în versuri jucăușe, ușor de reținut deopotrivă pentru copii și educatori. Informative, creative și relaxante. Pentru o educație inteligentă și eficientă a copiilor noștri.

„1, 2, 3 pentru prichindei“ de Costel Postolache

Aici este lumea prichindeilor și a prietenilor inteligenți. Copiii sunt învățați să descopere lumea pornind de la imaginația și cuvintele bine ticluite. Îi ghidăm și în lumea cifrelor de la 1 la 10 și a operațiilor elementare, într-un mod informativ, creativ și relaxant. Informațiile sunt memorate cu ușurință, în timp ce amicii lor cei mai buni (motanul năzdrăvan – UNUL, șoriceii veseli – DOI, iepurași zmei – TREI, cățelușii isteți – ZECE, etc), frumos desenați, îi invită prietenos să rețină cuvintele relevante (subliniate în text).

„A B C cu animale“ de Costel Postolache                           

În lumea prietenilor inteligenți și afectuoși, cu mic, cu mare, copiii sunt chemați să descopere și să iubească animalele într-un spațiu prietenos, al literelor, al imaginilor și al cuvintelor cu tâlc. Astfel, amicii lor cei mai buni (balena-ocean, cangurul-portabil, delfinul-clovn, jaguarul-minister, pantera-joacă, etc) așteaptă jucăuși să fie colorați de către prichindei. Rimele vesele vin în ajutorul micilor cititori cu numeroase informații despre viață și mediul înconjurător, dezvoltându-le imaginația și dorința firească de comunicare.

„Cel mai mic pieton“ de Costel Postolache

Într-o lume în permanentă mișcare, cei mici memorează cu ușurință imagini, cuvinte, sunete, fapte, acțiuni. Versurile jucăușe și cu multe informații utile îi învață prietenos spectacolul zilnic al circulației rutiere – pietoni, călători, pasageri, troleibuze, autobuze, bicicliști, mașini, semafoare, polițist – și cum micul pieton poate ajunge în siguranță la școală și la joacă, evitând pericolele străzii. Un mini-ghid în care cuvintele importante sunt subliniate pentru a fi reținute ușor, în timp ce copiii pot colora personajele preferate.

„Micul explorator“ de Costel Postolache

Țări, ape, popoare, continente, Soare, Luna, Pământ, poli, animale, păsări, peșteri și orașe – într-un cuvânt, spectacolul unic al vieții geografice explicat pas cu pas, pe înțelesul celor mici, într-un limbaj vesel și bogat în informații.

„Piccole rime colorate“ de Mirela Georgescu

„La piccola Giulietta“, „Il piccolo Carleto“, Leonardo, leopardo, numerele, culorile, familia, elefantul, girafa, zebra, fructele fac parte din universal magic al copilăriei în limba italiană. Micuții învață și asociază cu ușurință imagini, cuvinte, emoții, diverse situații de viață. În versuri vesele și rime colorate.

De asemenea, cărțile din Colecția „Biblioteca PISA“Cartea Bobocului de Grădiniță și Cartea Bobocului Școlar – își propun să îi pregătească pe preșcolari și pe școlarii mici pentru abordările integrate, multidiciplinare, specifice proiectelor și testelor PISA, integrând cunoștințe și elemente de cunoaștere specifice diferitelor discipline într-un proiect de învățare deopotrivă coerent, instructiv și recreativ.

„Prin proiectul Integral Educațional, destinat cititorilor tineri şi foarte tineri, Editura Integral răspunde atât nevoii de cunoaştere a celor mici cât şi dorinţei de educaţie eficientă şi inteligentă din partea părinţilor. Am reușit, astfel, să creăm un atelier de experienţe narative derulat într-un spațiu prietenos, al literelor, imaginilor şi cuvintelor minunate. Totodată, Asociația Leonardo pentru Educație Integrală dezvoltă conceptul de învățământ continuu, de la 0 ani până la finalul vieții, și implementarea acestuia în societatea românească, cu precădere în mediile defavorizate, în spații convenționale de educație (grădinițe, școli), dar și în spații non-convenționale ale comunității locale.“ ne-a declarat Cristina Rhea, Online PR Manager al editurii Integral.

SURSA: ZIARUL METROPOLIS

Un articol de Liliana Matei, 23 Septembrie 2014

http://www.ziarulmetropolis.ro

http://www.ziarulmetropolis.ro/cum-sa-ne-educam-copiii-inteligent-si-eficient/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *